Vladlen Babcineţchi lucrând la noua statuie a lui Ovidius Sursa Primăria Ovidiu

O nouă statuie a poetului Ovidius va fi amplasată lângă Constanţa, în singurul oraş din lume care-i poartă numele – Ovidiu. Oamenii locului care-i poartă numele vor ca aceasta statuie să devină un obiectiv turistic la fel de căutat precum celebra statuie a lui Ovidius din faţa Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.

Opera de artă „Ovidius. Geneza şi Iubirea“ este un ansamblu statuar ce va fi amplasat pe şoseaua naţională Constanţa-Ovidiu-Hârşova (DN39), în parcul din faţa Primăriei Ovidiu. La dezvelirea ei, în ziua de miercuri, 28 noiembrie, la Ovidiu va fi mare sărbătoare. Va fi prezentă inclusiv primăriţa Annamaria Cassini din Sulmona, orăşelul Italian unde s-a născut, acum mai bine de 2.000 ani, poetul exilat pe meleagurile noastre.

România a serbat, de altfel, din 2017 împlinirea celor 2.000 ani de la moartea poetului Publius Ovidius Naso, în anul 17, la Pontul Euxin. Locul în care se află mormântul lui Ovidius este un mare mister al Dobrogei. Istoricii, arheologii şi documentariştii cred că acesta poate fi în zona veche a Constanţa sau tocmai pe insula Ovidiu. Există chiar o aşezare în Ucraina, numită tot Ovidiu, care susţine că poetul îşi doarme somnul de veci în pământul de peste Dunăre. Necunoscuta ar putea fi speculată în scop turistic cu succes, aşa cum procedează ţări care trăiesc din legende. 

Naşterea unui brand – Ovidiu

Administraţia locală din Ovidiu, oraşul situat la 10 kilometri de Constanţa, a făcut o serie de demersuri pentru popularizarea acestui brand: a înfrăţit oraşul Ovidiu cu oraşul Sulmona; a publicat o antologie de texte literare ale unor autori români şi din diaspora – „Ovidiu, două milenii de neuitare“; a pus în scenă piesa de teatru „Ars Amandi“ pe versurile lui Ovidius; a turnat o monedă cu logo-ul bimilenarei „Ovidio“; la 20 martie 2018, când era celebrată data naşterii lui Ovidiu – 20 martie 43 î.Hr., Şcoala gimnazială din Ovidiu a primit numele „Poet Ovidiu“; a realizat o expoziţie de carte rară, sculptură şi pictură pe temă ovidiană; a lansat o carte şi un film documentar „Ovidiu 100“ despre originea, evoluţia şi însemnătatea oraşului care poartă numele poetului latin. 

Cu realizarea ansamblului statuar poetului Ovidius, anul ovidian continuă aşadar la malul mării împletindu-se cu Anul Centenarului şi cu anul în care Dobrogea machează 140 ani de la revenirea la patria-mamă. Vor fi trei statui din piatră – vestita piatră de Ovidiu, oraşul care purta pe vremuri numele de Kanara, „loc al pietrei“, de la cariera de piatră care mai există în apropiere. În Anul-Centenar, piatra a fost modelată de un tânăr şi talentat sculptor basarabean Vladlen Babcineţchi, inspirat de opera ,,Metamorfoze“. În reprezentarea alegorică, poetul Ovidiu este aşezat pe soclu, iar la bază se află figurate temele fundamentale ale creaţiei sale: Geneza şi Iubirea. 

Creatorul noului Ovidius: „Imaginea acelui Ovidiu îngândurat m-a ţinut captiv“

Sculptorul basarabean Vladlen Babcineţchi a povestit cum a gândit noua reprezentare a lui Ovidius, mărturisind că s-a desprins cu greu de imaginea binecunoscută a poetului de pe soclul din Piaţa Ovidiu din Constanţa. Acea statuie realizată de artistul Italian Ettore Ferrari în 1887, care conţine epitaful poetului exilat, este unul dintre reperele oraşului. O statuie identică se află la Sulmona, realizată de acelaşi Ettore Ferrari în 1925. 

„Cu toţii avem în minte imaginea lui Ovidiu îngândurat, aşa cum l-a imaginat într-o superbă creaţie artistul italian Ettore Ferrari, acum mai bine de 130 de ani. Este un reper în ceea ce priveşte sculptura monumentală din spaţiul românesc şi un element identitar al oraşelor Constanţa şi Sulmona.

Acest Ovidiu a fost şi punctul meu de plecare. O lungă perioadă, acea imagine m-a ţinut captiv, eu nefiind în stare, zile întregi, să găsesc o viziune proprie, originală, prin care să redau personalitatea poetului şi să evit, totuşi, clişeul.

Viziunea îi aparţine în esenţă primarului George Scupra care mi-a vorbit cu entuziast şi pasiune despre Ovidiu-poetul şi Ovidiu-oraşul. Optimismul şi gândirea pozitivă mi-au dat putere de muncă şi energie pentru a aduce personajele în forma de astăzi.

Am încercat să transpun în materie acel ceva, acea energie, având ca instrumente piatra şi spaţiul tridimensional. A contat mult şi perioada de documentare despre opera poetului, operele sculpturale reprezentative ale altor sculptori pe teme asemănătoare din alte oraşe. Am asimilat şi am transformat prin fiinţa mea această concepţie“. 

Unde va sta Ovidius la Ovidiu

Ansamblul statuar al lui Ovidius va fi amplasat în imediata vecinătate a sediului Primăriei Ovidiu, unde se oficiază cununiile civile. 

Odată cu Ovidius se naşte viaţa culturală tomitană. Ştim că a scris aici Tristele şi Ponticele, deci istoria literaturii române ar trebui să înceapă cu Ovidius. Urbea noastră îşi va construi un profil cultural, o identitate locală de care n-am fost conştienţi generaţii de-a rândul. Suntem ovidieni, urmaşi ai poetului latin.

Îmi doresc ca monumentul să devină un punct de atracţie pentru tineri şi de inspiraţie în viaţă. Sunt convins că va deveni un monument de referinţă al oraşului Ovidiu, fiind elementul ce va reprezenta identitatea locală a ovidienilor“, a declarat primarul George Scupra din Ovidiu.

Noua statuie a poetului Ovidius va fi dezvelită într-un program plin de evenimente interesante.

Astfel, la 28 noiembrie, în pragul Zilei Naţionale de 1 Decembrie, oraşul Ovidiu va avea invitaţi de marcă.

La ora 11.00, la Centrul Cultural Elena Roizen are loc simpozionul Ovidienii (ediţia a II-a).

La ora 13.00, în Parcul Poetului Ovidius se desfăşoară inaugurarea ansamblului statuar al lui Ovidius.

La manifestare vor cânta Paula Seling şi Fanfara militară a Forţelor Navale Constanţa. 

Reabilitarea lui Ovidius

La finele anului trecut, printr-o decizie istorică adoptată la 14 decembrie 2017, de Consiliul Local din Roma. Edilii italieni au apreciat că trebuie îndreptată „eroarea comisă din considerente personale“ de înaintaşii lor. Consiliul Local din Roma a adoptat hotărârea de a abroga edictul semnat de împăratul Octavian Augustus în anul 8. Actul îi adusese lui Publius Ovidius Naso, poet apreciat la curte, surghiunul pentru totdeauna.

Italienii au revocat astfel, după 2.000 ani, exilul lui Publius Ovidius Naso la marginea Imperiului Roman, în cetatea Tomis – Constanţa de astăzi. Edilii au specificat că demersul este menit să repare nedreptatea făcută lui Ovidius, care a fost „victima unei erori decurse din conflicte personale, nu din motive întemeiate“ comise de înaintaşii de la cârma Romei. Liderii au invocat, printre altele, dreptul la exprimare artistică, „delict“ pentru care Ovidius a fost pedepsit. Reabilitarea unuia dintre cei mai mari poeţi din istoria omenirii a fost aprobată, cu emoţie vizibilă şi ropote de aplauze, în şedinţa municipalităţii din Roma. Iniţiativa a venit din partea partidului anti-sistem M5S, majoritar în Consiliul Local al Romei.

Un demers similar a fost realizat în cazul lui Dante, reabilitat de municipalitatea din Florenţa în 2008. Efectele acestei decizii contemporane nu sunt decât simbolice. 

Trimis printre barbari în anul 8, Ovidius s-a stins 9 ani mai târziu, în deznădejde. El nu şi-a mai văzut niciodată ţara şi familia. Motivul acestui exil este altă necunoscută a lui Ovidius. 

Mărirea şi decăderea lui Ovidius

În anul de graţie 8 d.Hr, Publius Ovidius Naso părea un favorit al soartei. Născut într-o familie de nobili din Sulmona, la 20 martie 43 î.Hr., Ovidius renunţase la cariera de magistrat, care era pe placul părinţilor, pentru a-şi urma chemarea: scrisul. Poemele lui de dragoste l-au adus repede în graţiile imperiale. A devenit apreciat pentru „Iubire“, „Remediul dragostei“, „Ars amandi“, „Heroidele“ şi „Fastele“. 

Ajuns la vârsta de 50 ani, Ovidius era în cel mai fast moment al vieţii sale. Abia terminase „Metamorfozele“, operă pe care o considera apogeul carierei sale, şi trăia fericit alături de cea de-a treia sa soţie, Fabia, care îl făcuse să uite amorurile frivole. Aveau o fiică, Perilla, care le dăruise nepoţi, astfel că Ovidius savura o viaţă tihnită şi privilegiată în vila sa de lângă Capitoliu. 

Dar pe când poetul se afla pe insula Elba, la prietenul său Messalinus Cotta, vine vestea care năruie totul: împăratul Octavian Augustus semnase edictul de exilare a lui Publius Ovidius Naso. Acesta era repudiat în provincia Sciţia Mică (actuala Dobrogea), în cetatea Tomis. Augustul se dovedeşte totuşi generos faţă de poetul căzut în dizgraţie: zi cruţă viaţa şi nu-i confiscă averea. 

Deznădăjduit, Ovidius vrea să-şi distrugă opera, dar prietenii şi familia îi salvează manuscrisele. Poetul este îmbarcat pe o corabie, însoţit de câţiva sclavi, şi părăseşte Roma în decembrie, conştient că nu o va mai revedea, dar sperând în graţiere. Avea să mai trăiască 9 ani, până în anul 17, când a murit la Tomis. Mormântul lui este un mister până în zilele noastre, fiind „plimbat“ din zona veche a Constanţei până pe insula Ovidiu şi chiar aşezarea din Ucraina care-i poartă numele.

Afrontul care i-a adus exilul

Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, apoi apropierea de fiica Iuliei, Iulia Minor, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut incestul împăratului cu fiica sa. Istoricii consideră însă că Ovidius a fost ţinta furiei împărătesei Livia, soţia lui Octavian Augustus, pentru că se arătase împotriva planurilor ei ambiţioase. Livia ţinea cu orice preţ să-l aducă pe tron pe fiul ei Tiberius, eliminând toţi moştenitorii direcţi ai Octavian. Bătrân şi ostenit, îndepărtat de familia avută înainte de Livia, Augustus îşi desemnase în cele din urmă succesorul, în persoana fiului său vitreg Tiberius.

Dar Livia, prima Augustă a romanilor, nu-şi uita adversarii. Un vers anume din creaţia lui Ovidius îi atrăsese mânia şi fusese folosit ca refren de duşmanii împărătesei care acaparase puterea: „Crudele mame vitrege pregătesc otrăvuri aducătoare de moarte; fiul caută să afle dinainte ziua cea de pe urmă a părintelui său…“. Afrontul era prea mare. Iar admiratul Ovidius, cel mai mare poet latin de la acea vreme, trebuia pedepsit exemplar.

Carmen et error

Poetul Ovidius confirmă prin vorbe meşteşugite cauza prigoanei sale: „Carmen et error“ – un poem şi o greşeală. Aruncat pe ţărmul neprimitor al Pontului Euxin (Marea Neagră, denumită paradoxal de greci „marea ospitalieră“), marele poet antic s-a refugiat în scris. Surghiunul pe aceste meleaguri l-a inspirat să compună „Tristele“ şi „Ponticele“, piesa de teatru „Medeea“, satiră şi versuri getice. „Doar primele două opere au supravieţuit vremurilor“, nota cu regret Ion Adam, autorul cărţii-document „Constanţa pitorească“ (1908). 

Geţii cei sălbatici l-au adoptat pe nobilul poet roman, deşi sufletul lui a plâns neîncetat după Cetatea eternă. „Într-o zi de sărbătoare, Ovidiu i-a strâns pe tomitani în piaţă, în faţa unui templu şi le citi poemul său scris în limba lor, pe care o deprinsese. Geţii îl ascultară cu atenţie, iar când cavalerul termină, apreciară versurile printr-u murmur prelung, clătinat din capete şi săltat tolbele pe umeri. Unul dintre ei spuse: <Fiindcă ştii să scrii atât de frumos despre el, împăratul ar fi trebuit de mult să te ierte de pedeapsă şi să te cheme înapoi în patrie>“, relatează istoricul literar Ovidiu Drimba, în cartea sa „Ovidiu, marele exilat de la Tomis“, apărută la Editura Saeculum I.O. (Bucureşti, 2001).

Eternitatea

Ovidius a murit într-un anotimp după care tânjise în cetatea bătută neîncetat de vânturi – primăvara. Ultimul său poem este „Meşteşugul pescarilor“, care a rămas neterminat, la versul 132. „Neplâns, să mă înghită acest pământ barbar?“, se tânguia el în scrisorile către Fabia.

Dar renegat şi abandonat de Roma sa adorată, Ovidius a fost pus pe un piedestal în ţara adoptivă. Urmaşii barbarilor de odinioară îl celebrează astăzi pe Publius Ovidius Naso considerându-l „poetul Tomisului“ şi chiar „poetul naţional al Daciei Pontice“. „Ovidius este primul care a scris în limba strămoşilor noştri getodaci. Poezia lui a fost prima contopire a sufletului latin cu cel dac“, arăta Grigore Sălceanu, autorul piesei de teatru „Ovidius“. 

Academicianul Tudor Vianu consemna, în prefaţa cărţii lui Ovidiu Drimba, cât de important este Ovidius pentru poporul român, deoarece a fost martor ocular şi cronicar al istoriei de la începuturile ţării noastre.

Anul 2017, când s-au împlinit 2.000 ani de la moartea sa, a fost declarat Anul Ovidius. În lipsa unui loc de pelerinaj la mormântul „poetului iubirii”, oamenii vin să se roage la statuia din bronz a lui Publius Ovidius Naso, care contemplă, din mijlocul pieţei Ovidius din Constanţa, Marea Neagră. O statuie identică se află la Sulmona, în oraşul natal al poetului. Epitaful de la Constanţa îi sunt versurile trimise din exil soţiei sale:

„Sub astă piatră zace Ovidiu

Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent 

O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată

Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”. 

Numele lui Ovidius este parte din patrimoniul Constanţei. Piaţa veche a oraşului, unde se află statuia poetului, poartă numele său, la fel şi universitatea – cea mai mare instituţie de învăţământ superior din sud-estul ţării. Îi mai poartă numele un prestigios liceu teoretic este numit după Ovidius, o insulă din lacul Siutghiol etc. 

Sursa: https://www.adevarul.ro